Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Obiective turistice

Mănăstirea Vlădiceni

Mănăstirea Vlădiceni este o mănăstire de călugări, amplasată la marginea municipiului Iași, în localitatea Vlădiceni (din comuna suburbană Tomești), pe locul numit în cronici „Poiana Vlădicăi”. Mănăstirea Vlădiceni se află la poalele unui deal împădurit, de unde se poate vedea întreaga zonă industrială a municipiului Iași. Drumul care duce la mănăstire este un drum asfaltat, dar care nu a fost întreținut.

Potrivit tradiției locale, în anul 1415, domnitorul Alexandru cel Bun și mitropolitul Iosif Mușat au întâmpinat la marginea Iașului, în locul unde se află astăzi Mănăstirea Vlădiceni, alaiul care ducea moaștele Sf. Mare Mucenic Ioan din Trapezunt de la Cetatea Albă către Suceava, capitala de atunci a Țării Moldovei. Cu această ocazie, poiana unde a fost întâmpinat alaiul a fost denumită „Poiana Vlădicăi”, denumire existentă și în cronici. Din acest motiv, după câțiva ani s-a ridicat aici un schit, dar acesta a dispărut cu timpul.

Între anii 1908-1910, câțiva călugări au construit în valea Cozmanei din apropierea Poienii Vlădiceni o primă biserică a Schitului Vlădiceni, spre cinstirea Sf. Apostol și Evanghelist Ioan. Între ctitorii de atunci, se numără și Arhimandritul Teodosie Șoriceanu și câțiva călugări atoniți.

Opt ani mai târziu, în anul 1918, biserica a fost distrusă în întregime în urma exploziei unui depozit de muniții din apropiere. Din cauza exploziei depozitului de muniție, schitul a fost distrus, murind mai mulți călugări, printre care și arhimandritul Teodosie.

După primul război mondial, între anii 1923-1928, în timpul păstoririi mitropolitului Pimen Georgescu, arhimandritul Epifanie Demetrescu și alți câțiva călugări veniți în România de la Muntele Athos, au reclădit așezarea monahală distrusă construind o a doua biserică. Aceasta a fost grav avariată de cutremurul din anul 1940, iar în timpul celui de-al doilea război mondial s-a încercat refacerea ei. Avaariată și în timpul războiului (1941-1945), biserica a necesitat ample lucrări de renovare care s-au desfășurat între anii 1957 și 1959. Ulterior, ea a fost folosită ca biserică de mir, filială a Parohiei Tomești.

Astfel, dacă în anul 1944, Schitul Vlădiceni avea două clădiri gospodărești, cu rol de chilii, în anul 1959, ele au fost preluate de către gospodăria agricolă de stat, iar biserica schitului a funcționat din acel an doar ca biserică care aparținea de Parohia Tomești. În acea biserică se slujea numai de câteva ori pe an, dar apoi, în anii ’60 ai secolului al XX-lea, lăcașul de cult a fost folosit ca depozit pentru diverse materiale de construcții și, fiind complet neglijat, s-a ruinat în întregime .

În anul 1992, a fost inițiată refacerea Mănăstirii, din inițiativa mitropolitului Daniel Ciobotea al Moldovei și Bucovinei și cu purtarea de grijă a episcopului-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Calinic Dumitriu Botoșăneanul. PS Calinic s-a ocupat personal de întocmirea formalităților în vederea obținerii aprobărilor necesare. Sfântul Sinod al BOR a aprobat înființarea mănăstirii și, în anul 1995, locul unde se va construi biserica a fost sfințit de IPS Daniel. Primul stareț a fost numit în anul 1995 protosinghelul Meletie Cucoară.

S-a construit inițial un paraclis cu hramul „Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul”, apoi într-o perioadă de cinci ani, a fost ridicată o biserică monumentală din cărămidă pe locul celei construite de călugării atoniți, care a fost inspirată de stilul bisericilor moldovenești din veacul al XV-lea. Hramul noii biserici este sărbătoarea „Sf. Apostol și Evanghelist Ioan”, prăznuită la data de 8 mai în fiecare an.

La 10 iunie 2007, la vârsta de numai 46 ani, a murit protosinghelul Meletie Cucoară, primul stareț al mănăstirii. A fost înmormântat în curtea bisericii. Noul stareț a fost numit arhimandritul Arsenie Butnaru.

Stejarul secular de la Vlădiceni

La categoria titluri mondiale au fost trecuți pomul fructifer, părul văratic Pyrus Sativa, datat cu vârsta de 620 de ani, care se află chiar la marginea părţii carosabile a drumului principal din comuna Ciohorăni, și teiul hribid natural Tilia X Haynaldiana, datat cu vârsta de 656 de ani, care se află în incinta Mănăstirii Bârnova, comuna Bârnova, unde este în deplină securitate.

Cel mai bătrân stejar din județul Iași pare să fie în curtea familiei Viorel şi Maria Gioacă. ”Într-un colț al proprietăţii lor am găsit un stejar înalt de 18 metri, cu un diametru la înălţimea pieptului de 2,18 metri şi decojit (lipsit de scoarţă) pe o treime din circumferinţa tulpinei”, spun reprezentanții Asociaţiei Dendro-Ornamentală „Anastasie Fătu“, Iaşi.

 

Ultima actualizare: 14:56 | 24.07.2024

Trimite o
întrebare

Sari la conținut